Disputa a început atunci când Roberta Anastase a propus ca plenul Camerei Deputaţilor să voteze un răspuns la cererea procurorului general în cazul Zambaccian 1, indiferent care va fi acesta. Adrian Năstase i-a spus că această solicitare nu poate fi supusă la vot pentru că ar fi neconstituţională, ceea ce a atras imediat replica Robertei Anatase, potrivit căreia deputaţii nu pot decide în numele instanţei ce este constituţional sau nu. Discuţia dintre cei doi oficiali ai Camerei Deputaţilor a continuat tot mai aprins, Roberta Anastase spunându-i lui Adrian Năstase că se află "într-un puternic conflict de interese" când insistă să vorbească pe marginea cazului său, iar Năstase i-a replicat că primeşte instrucţiuni de la Cotroceni.
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor redă acest schimb de replici.
Adrian Năstase: Eu cred că lucrurile sunt foarte simple. Biroul permanent merge în plen, invocând această cerere, spunând, informând Parlamentul că a primit această cerere. Ea este prezentată ca atare, informează după aceea faptul că a fost trimisă această cerere la Comisia pentru regulament, Comisia de regulament se prezintă punctul său şi se votează dacă cererea respectivă este admisibilă sau nu.
Roberta Alma Anastase: Ca poziţie, de ce? Pentru că nu poţi să spui că o cerere care este făcută în bază constituţională, că este dreptul procurorului general să facă lucrul acesta, să spui: este admisibilă sau nu este admisibilă. Ea a făcut-o. În momentul acela, noi, Parlamentul trebuie să-i dăm un răspuns, iar răspunsul nostru înseamnă, dacă de exemplu Parlamentul nu încuviinţează, să spună: nu suntem de acord cu această solicitare.
AN: Dacă nu este constituţională, nu poate fi supusă la vot.
RA: Păi, noi nu judecăm constituţionalitatea. Ea are dreptul să o facă.
AN: Ba da. Nu avea dreptul să o facă, pentru că aplică retroactiv...
RA: Domnule Năstase, în momentul acela, noi, Parlament ne interferăm cu activitatea judecătorească.
AN: Nu, nu, ne respectăm prerogativele şi ne respectăm pe noi înşine.
RA: Nu, dar îi spunem ce să facă, îi spunem ce să facă autorităţii judecătoreşti.
AN: O învăţăm drept, îi spunem că nu a priceput articolul 147.
RA: Domnule Năstase, noi vrem un stat de drept.
AN: Exact.
RA: Autoritatea judecătorească şi-a respectat dreptul ei şi ne face o
solicitare. Noi nu îi spunem: ai făcut sau nu ai făcut bine, îi dăm
răspuns: este OK sau nu este OK solicitarea ta.
AN: Îi spunem: este inadmisibilă pentru că nu aţi citit bine articolul 147.
RA: Nu există procedură pe subiectul acesta (...)
(...) RA: Nu. Noi trebuie să decidem ce facem cu această solicitare.
Fie o trimitem către Comisia juridică, fie mâine în plen votăm direct
solicitarea. Deci, există două variante.
AN: Iertaţi-mă! Mi se pare absolut inadmisibil ce propuneţi. În ceea ce
priveşte prima variantă, vă aduc aminte că s-a votat în cadrul Biroului
şi votul a fost negativ. Reveniţi acum asupra... O să-mi spuneţi că nu
există în regulament nici o prevedere care să împiedice reluarea unui
vot. În felul acesta, probabil, că o să desinventăm absolut toate
lucrurile pe care le-am hotărât.
RA: Păi aşa îmi spun colegii de la Comisia de regulament, aşa scriu în punctul lor de vedere.
AN: Comisia juridică? Ce anume?
RA: Am spus de Comisia de regulament care spune că nu este nici un fel
de problemă. Iar problema noastră este alta.
AN: Asta este problema lor.
RA: Dumneavoastră vreţi să inventaţi apa caldă, încercând să-mi spuneţi
că în regulament ceea ce nu scrie. Eu vă spun că am o solicitare, că am
o procedură pe solicitarea respectivă.
AN: Dumneavoastră nu aveţi nimic.
RA: Am un regulament.
AN: Parlamentul are.
RA: Deci, eu citesc în regulament, domnule Năstase, iar dumneavoastră,
chiar şi dacă este cazul dumneavoastră şi, în momentul acesta,
încercaţi să forţaţi Biroul permanent, într-un puternic conflict de
interese în care vă aflaţi, să forţaţi să încalce Biroul permanent
regulamentul.
AN: Nici vorbă. Eu am încercat să vă aduc în atenţie faptul că
Constituţia este obligatorie şi pentru procurorul general şi pentru
preşedintele Camerei.
RA: Şi pentru dumneavoastră.
AN: Şi pentru mine, fără îndoială. Dar tocmai de aceea eu nu cred că
această cerere poate fi acceptată şi că reluarea votului poate fi
acceptată.
RA: Nicăieri în Constituţie sau în regulament nu scrie că dumneavoastră
sau noi toţi, o Cameră, oricare dintre ele, putem să-i spunem
procurorului general: "Noi nu considerăm că tu eşti îndreptăţit să faci
această solicitare".
AN: Comisia pentru regulament, în numele grupurilor parlamentare pe care le reprezintă, a spus totuşi acest lucru.
RA: Spune un punct de vedere care este...
AN: Un punct de vedere al unor parlamentari care se ocupă de aceste chestiuni.
RA: Dar asta se traduce printr-un răspuns pe care Camera trebuie să-l dea la această solicitare.
AN: Nu. La această problemă de procedură.
RA: Nu există această procedură. Domnule Adrian Năstase, vă rog frumos
să citiţi că, nicăieri, punctul de vedere poate să fie prezentat, dar
nu reprezintă un suport. Un raport poate fi sau solicitarea însăşi care
să meargă fără raport de la Comisia juridică în plen.
AN: Biroul permanent poate să trimită această cerere. Şi cred că cel
mai bun lucru ar fi să supuneţi la vot această chestiune.
RA: Nu am ce să supun la vot, domnule Adrian Năstase.
AN: Ba da.
RA: Eu, în momentul acesta sunt în faţa..Nu, dumneavoastră nu puteţi să
forţaţi Biroul permanent să încalce regulamentul.
AN: Aţi mai spus chestiunea aceasta cu forţatul. Eu nu forţez
niciodată. Dumneavoastră încercaţi să forţaţi Biroul permanent.
RA: Dumneavoastră vă aflaţi, în momentul acesta, într-un puternic
conflict de interese. Dumneavoastră sunteţi şi membru al Biroului
permanent şi încercaţi să forţaţi Biroul să adopte o poziţie care vă
este confortabilă dumneavoastră. Dar o să vă rog să mă respectaţi şi să
ne respectaţi, în sensul în care eu vă rog să înţelegeţi că noi suntem
în faţa unei solicitări. Şi noi avem, în momentul acesta, în documente,
cuprinsă o procedură. Procedura aceasta trebuie să fie finalizată, în
sensul de a exista un răspuns dat acestei solicitări. Răspunsul poate
să însemne, domnule Adrian Năstase, şi faptul că noi nu considerăm că
este sau punctul de vedere al Camerei este acela că nu considerăm că
este îndreptăţită această cerere şi o respinge. Dar este un răspuns la
acea solicitare. În rest, procurorul general şi-a folosit prerogativele
pe care le are la dispoziţie şi a făcut nişte paşi procedurali, pe care
noi trebuie să-i respectăm, nu să-i condamnăm, pentru că ne interferăm
cu autoritatea judecătorească. În momentul acesta, noi, autoritate
legislativă, încercăm să subminăm autoritatea judecătorească, ceea ce
nu este OK într-un stat de drept.
AN: Iertaţi-mă, dar eu cred că veţi citi cândva stenograma lucrurile pe
care le-aţi spus acum şi cred că o să vă simţiţi destul de jenată de
ceea ce spuneţi acum.
RA: Eu mă simt foarte bine, domnule Adrian Năstase...
AN: Sunt convins.
RA:...atâta timp cât sunt în termeni regulamentari.
AN: Daţi-mi voie să vorbesc până la capăt.Deci, problema care se pune
acum este că noi am primit, în baza unor instrucţiuni date la
Cotroceni, la o întâlnire la care aţi participat...
RA: Nu. Eu o să vă rog... eu o să vă rog...
AN: Daţi-mi voie!
RA: ...să-l întrebaţi pe preşedintele dumneavoastră de partid, pe
domnul Mircea Geoană, despre ce s-a discutat acolo. Mi se pare
inadmisibil ca şi în acest moment...
AN: Iertaţi-mă, vreau să continuu ceea ce am vrut să spun.
RA: ... dumneavoastră să încercaţi să introduceţi o a treia instituţie
în discuţia noastră, care ar trebui să vizeze numai Camera Deputaţilor.
AN: Atunci s-a decis ca acest dosar să fie reluat şi, iată, că
dumneavoastră faceţi exact acest lucru. După ce toată lumea s-a convins
că acest demers este neconstituţional, că el încalcă şi textul
Constituţiei, şi principiile parlamentarismului, vreţi acum să
insistaţi pe această chestiune. Mi se pare absolut inadmisibil.
RA: Dumneavoastră vreţi să interveniţi în autoritatea judecătorească şi
acum mai vreţi să mai introduceţi în ecuaţie şi Preşedinţia".