Aproape o sută de oameni au protestat miercuri seară în Capitală, nemulţumiţi că au rămas fără curent electric. Ei au ieşit în stradă, în cartierul Colentina, şi s-au certat cu angajaţii ENEL. Aceştia spun că transformatorul din zonă nu face faţă consumului prea mare de curent.
După miezul nopţii, alimentarea cu energie electrică a fost reluată.