Mai e posibilă o „revoluţie portocalie“?
Contextul internaţional nu este favorabil unei schimbări de putere la Chişinău, pe modelul „revoluţiilor oranj” ce au avut loc în fostele ţări sovietice în anii trecuţi. Chiar dacă revoluţiile din Georgia, Ucraina şi Kîrgîzstan au început în mod asemănător, cu demonstraţii de stradă în urma unor alegeri, situaţia este diferită acum. „Revoluţiile portocalii” au beneficiat de sprijin din partea Occidentului, dar acum Occidentul pare mai interesat de „resetarea” relaţiilor cu Rusia, după îngheţarea lor ulterior conflictului din Georgia, de vara trecută. Occidentul a realizat că are nevoie de sprijinul Moscovei în probleme precum Iranul, Coreea de Nord, iar statele din vestul Europei au nevoie în continuare de gazul rusesc, deci nu îşi permit să irite Rusia prin susţinerea unei revolte în „vecinătatea apropiată” a acesteia, aşa cum îşi numeşte Moscova zona de influenţă, scrie Cotidianul.
Ultima zi de preşedinţie a lui Voronin, scăldată în sânge
În timp ce OSCE şi observatorii CSI anunţau că alegerile au fost libere şi corecte, basarabenii nu au mai suportat minciuna. Fraudarea alegerilor a provocat mânia tinerilor din toată Basarabia. Ei au ieşit în stradă încă de luni seara, când au cerut decretarea doliului naţional. Marţi dimineaţă, lucrurile au degenerat. Zeci de mii de tineri, majoritatea studenţi, au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Au intrat în clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, au aruncat cu pietre în geamuri şi cu coctailuri Molotov. Consilierul de taină al lui Vladimir Voronin le-a spus gazetarilor ruşi că „fasciştii din România au atacat Republica Moldova”. Mark Tkaciuk vrea să inducă ideea că România se află în spatele acestei mişcări spontane, ceea ce este o mare diversiune bolşevică. De altfel, trebuie spus că la Chişinău s-a pus în practică un scenariu străin de Rusia, străin de România, de Uniunea Europeană şi străin de interesele majorităţii românilor de peste Prut. Maeştri ai diversiunii, oamenii lui Tkaciuk încearcă să provoace Rusia să intre într-un conflict pe care România nu l-a dorit, comentează Gardianul.
Moldova: Revolta generaţiei Twitter
Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică au iscat ieri violențe pe străzile Chişinăului, unde contestatarii comuniştilor lui Vladimir Voronin s-au confruntat cu poliţiştii şi au ocupat sediile Preşedinţiei şi Parlamentului. Bilanţul numără zeci de răniţi, iar violenţele au determinat Partidul Comuniştilor să negocieze cu opoziţia, care cere organizarea de noi alegeri, dar prima rundă a eșuat. Majoritatea televiziunilor şi radiourilor, aservită comuniştilor, nu a transmis protestele din Chişinău. Din fericire pentru protestatari, mijloacele de comunicare nu mai sunt monopol de stat. Ei au lansat apeluri pentru participarea la miting prin internet. Şi tot prin internet au informat lumea întreagă despre desfăşurarea evenimentelor. Dacă Revoluţia română a fost primul eveniment de acest fel difuzat în direct, la televizor, evenimentele din Moldova s-au constituit în prima revoltă propagată prin „Twitter“, o reţea de socializare gratuită de pe internet, relevă România Liberă.
CSM: „Niciodată nu au fost ameninţări ca-n ultimele zile”
La o zi după retrimiterea lui Gigi Becali în detenţie, magistraţii fac front comun împotriva atacurilor la care au fost supuşi de la izbucnirea scandalului. Gigi Becali s-a întors în spatele gratiilor după o „plimbare” de cinci ore prin Tribunalul Bucureşti, însă şocul produs de momentele ce au urmat descinderii „mascaţilor” la locuinţa sa din Pipera continuă să zguduie instituţiile statului. Ieri, Curtea Supremă şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-au solidarizat, într-un caz fără precedent, pentru un mesaj comun de apărare a actului de justiţie. „Încetaţi atacurile la adresa activităţii şi vieţii private a magistraţilor!”, au cerut reprezentanţii celor două instituţii, solicitând, de asemenea, presei să se încadreze pe coordonatele unei dezbateri publice normale. Primele victime ale scandalului provocat de anchetarea lui Becali sunt procurorul Ioan Amarie, de la Parchetul Capitalei, cel care a propus arestarea patronului Stelei şi a altor patru inculpaţi, şi judecătorul Nicoleta Cristuş, care a decis, vineri dimineaţa, arestarea latifundiarului, relatează Evenimentul Zilei.
Sute de mii de euro pentru șefii de la stat
Ministerul Economiei pregătește bugetele celor 42 de companii din subordine, la niciuna dintre ele nesemnalându-se posibilitatea de a înregistra pierderi în acest an, în plină criză. Cele mai interesante cifre din bugetele acestor companii se referă la veniturile managerilor, cele ale şefului de la Electrica putând stârni invidia oricărui angajat din România. Celelalte venituri stabilite pentru manageri sunt mai „pământene", dar consistente. Estimările pentru anul 2009 sunt destul de optimiste pentru manageri, cele mai multe contracte de mandat având valori de 180.000-220.000 de lei pe an. Cel mai „valoros" contract de mandat este pentru Electrica SA, unde s-a negociat pe 1,835 milioane de lei, adică peste 458.000 de euro pe an (calculat la un curs mediu de 4 lei/euro, folosit la stabilirea bugetului de stat pe 2009), ceea ce echivalează cu un salariu mediu lunar de 38.000 de euro, dezvăluie Ziua.
Udrea se roagă de miniştri să nu-i taie tichetele de vacanţă
Ministrul Turismului, Elena Udrea, va încerca astăzi să convingă membrii cabinetului Boc, în special pe ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, de necesitatea implementării tichetelor de vacanţă şi în rândul angajaţilor bugetari, mai ales că la deschiderea Târgului de Turism, ministrul promisese ca tichetele să poată fi folosite de sărbătorile de Paşti. Surse ministeriale au afirmat că există posibilitatea ca până la sfârşitul acestui an, guvernul „să taie” tichetele de vacanţă, dar şi cele cadou angajaţilor la stat. „Astăzi, în şedinţa de guvern, Elena Udrea va susţine cauza bugetarilor, de a primi şi ei tichete de vacanţă în limita fondurilor disponibile”, a declarat pentru Gândul Ştefan Lungu, directorul de comunicare şi audit intern din cadrul Ministerului Turismului.
Legaţi-i şi pe interlopi!
Arestarea lui Gigi Becali nu este suficientă pentru a susţine ofensiva Justiţiei împotriva ilegalităţilor din România, consideră Adevărul. Magistraţii trebuie să continue aplicarea fermă a legii şi în cazul celebrului Don Costel de la Dolj, în cazul clanului Geamănu, dar şi faţă de celelalte grupări mafiote care activează nestingherite. Procurorii şi judecătorii din toată ţara au acum un exemplu. Acesta poate fi începutul adevăratei reforme în Justiţie. Infractori periculoşi precum Tinel Niculae, Ştefan Mărgean (zis „Fănoiu”) şi David Constantin Stan (zis „Chioru”), membri ai clanului condus de Sandu Geamănu, cei care i-au furat maşina lui Gigi Becali, sunt bine-mersi în libertate. Gruparea de interlopi condusă de Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, are la activ zeci de furturi şi tâlhării.
Lista lui Zeus şi criteriul EBA
Deşi Elena Băsescu nu figurează pe lista PD-L pentru europarlamentare, mezina prezidenţială pare să fi avut o influenţă enormă în alcătuirea ei. Selecţia şi ierarhizarea candidaturilor în interiorul PD-L ar rămâne de neînţeles în absenţa "factorului EBA". Foşti favoriţi ai cursei pentru Bruxelles au ieşit brusc din competiţie, în timp ce iluştri necunoscuţi au fost propulsaţi pe locuri eligibile. Multe dintre aceste decizii bizare ascund un numitor comun: Elena Băsescu. Alina Mungiu Pippidi nu s-a mai regăsit pe lista PD-L după ce a şi-a condiţionat candidatura de respectarea criteriilor de integritate ale „Coaliţiei pentru un Parlament Curat" şi a criticat public intenţia partidului de a-i oferi un fotoliu de europarlamentar fiicei şefului statului, susţine Jurnalul Naţional.
Avocatul asasinului lui Yitzhak Rabin vrea să-l apere pe Gigi Becali
„Armatei" de avocaţi români care îl reprezintă pe miliardarul Gigi Becali i s-ar putea adăuga încă un apărător celebru, însă din Israel, anunţă Cancan. Este vorba despre Ari Shamai, cel care l-a apărat şi pe ucigaşul fostului premier Yitzhak Rabin. Shamai s-a oferit să vină în România cât mai repede posibil şi să poarte o discuţie în arestul Direcţiei Cercetări Penale cu Gigi Becali, pentru a stabili un plan de contraatac faţă de acuzaţiile aduse afaceristului de către procurori. În Israel, numele lui Ari Shamai este foarte cunoscut. Avocatul i-a avut clienţi, printre alţii, pe ex-ministrul Energiei din Israel, Gonen Segev, şi pe Yigal Amir, ucigaşul fostului premier Yitzhak Rabin.
Moni şi mama, „răsfăţ” de 100 de milioane!
Soţia lui Irinel Columbeanu a decis să-şi facă o epilare definitivă, iar Veronica Gabor şi-a tratat ridurile. Monica şi mama ei, Veronica Gabor, au petrecut, ieri, circa patru ore la o clinică din centrul Capitalei. Fotoreporterii Click! le-au surprins pe cele două doamne intrând grăbite în unitatea medicală. Motivul? Moni s-a programat pentru un tratament de epilare definitivă, iar mama ei a început o procedură pentru reîntinerirea tenului. Pentru intervenţia la care va fi supusă, Moni trebuie să plătească aproximativ 1.500 de euro. „Doamna Gabor a început o procedură cu laser, prin care vor fi îndepărtate petele de pe faţă. Prin acest tratament, vom corecta problemele tenului, cum ar fi semnele de îmbătrânire sau ridurile superficiale”, a declarat unul dintre medicii clinicii. Conform acestuia, ritualul de înfrumuseţare va fi continuat peste câteva zile, cu injectarea de botox. Pentru acest răsfăţ, Monica a scos din buzunar suma de 1.000 de euro.
Preţul insuccesului: 250.000 de euro
Începând cu această săptămână, Victor Piţurcă, antrenorul echipei naţionale, va fi şomer, susţin surse din cadrul FRF. Despărţirea de antrenor va fi oficializată mâine, în şedinţa Comitetului Executiv al FRF. Tehnicianul, căzut în dizgraţia fanilor după rezultatele catastrofale din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2010, care se va desfăşura în Africa de Sud, urmează să încaseze 250.000 de euro, după rezilierea contractului cu FRF. Astfel, “Satana” va primi mai mulţi bani decât dacă ar fi calificat România la Campionatul Mondial, scrie Libertatea.