Gripa se transmite de la om la om, atât pe cale aeriană (vorbit, strănut, tuse), cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secreţiile sale nazofaringiene.
În aceste condiţii, pentru a se evita îmbolnăvirea
autorităţile recomandă următoarelor măsuri:
- Nasul şi gura vor fi acoperite cu batista personală în timpul
strănutului sau al tuşitului. Batistele personale nu se împrumută;
- Mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost
spălată cu apă şi săpun;
- Se vor evita pe cât posibil aglomeraţiile;
- Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice
evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii
congestionaţi etc.);
- Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei se vor izola de restul familiei şi se vor prezenta la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice. Specialiştii au emis aceste
recomandări dar susţin că nu avem nici un motiv de panică.
Noul virus gripal nu se transmite prin consumul de carne de porc sau
produse din carne de porc manipulate şi prelucrate termic în mod
corespunzător.
Acest nou virus gripal nu a fost izolat până în prezent de la animale şi nu există indicii conform cărora virusul ar fi prezent în lanţul de producţie al cărnii de porc.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii emis la începutul lunii, Institutul Cantacuzino poate produce 1,6 milioane doze de vaccin trivalent. În cazul unui vaccin monovalent, așa cum este cel gripal A (H1N1), capacitatea de producţie a institutului este cel puţin dublă. Restul dozelor până la cantitatea de 7 milioane este prevăzut a fi obţinut cu sprijinul producătorilor locali.
Citeşte şi: