Cei 25 de membri ai echipei Realitatea TV Bacău vor fi coordonaţi de producătorul general al staţiei, Monica Ghineţ, care va fi şi realizatorul talk-show-ului "Bacăul în realitate". O vor susţine, din poziţia de producători executivi, Oana Chiriac şi Ionuţ Vătafu. Echipa editorială este completată de jurnalişti cu experienţă în media locală: Anca Tofan, Cristina Mihalache, Dan Vrînceanu şi Carmen Stan.
Despre noul proiect, directorul staţiei Realitatea TV Bacău, Mihaela Druică, declară: "Realitatea TV îşi propune să mărească echipa şi să devină cât mai puternică la Bacău. De altfel, oraşul nostru a fost întotdeauna un punct fierbinte pe harta ştirilor naţionale de televiziune, iar transmisiunile live de la inundaţiile din 2008 sau campania de împădurire
De luni până vineri, Realitatea TV Bacău va difuza cele mai importante ştiri de pe plan local în cele două jurnale ale zilei, de la 18:15 şi 21:15. Intervalul orar 18:30-18:50 va fi rezervat talk-show-lui local "Bacăul în realitate".
Realitatea TV este prima staţie TV de ştiri creată în România, ocupând în acest moment poziţia de lider pe nişa televiziunilor de ştiri. Realitatea TV reprezintă canalul TV care oferă informaţiile din ţară şi din lume care contează cu adevărat, precum şi analize cuprinzătoare, realizate într-o manieră obiectivă şi profesionistă.
Realitatea TV difuzează zilnic, în medie, 35 de transmisiuni în direct şi invită, în fiecare zi, peste 15 analişti, jurnalişti şi specialişti care explică telespectatorilor evenimentele zilei. Realitatea TV face parte din trustul de presă Realitatea–Caţavencu, iar acesta mai deţine, printre altele, posturile Romantica TV şi The Money Channel, reţelele Radio Guerrilla şi Realitatea FM, agenţia de presă NewsIn şi publicaţiile "Academia Caţavencu", "Cotidianul", "Business Standard" şi "Money Express".