Participanţii cu vârsta de peste 18 ani se pot înscrie în concurs laptopuri dotate cu orice tip de unităţi de procesare, menţionând obligatoriu anul în care a fost produs, compania producătoare, modelul laptopului, precum şi tipul de CPU (procesor) al acestuia, iar opţional alte date despre dispozitivul mobil pe care îl deţin.
Scopul competiţiei este de a afla care este cel mai vechi laptop funcţional din România şi la ce mai poate fi utilizat acesta. Câştigătorul va primi de la Intel şi REALITATEA.NET un laptop multimedia de ultimă generaţie, dotat cu Intel® Centrino® 2, soluţie antivirus şi mouse wireless. Numele acestuia va fi anunţat in cadrul portalului REALITATEA.NET, pe 15 iunie.
Competiţia are loc la 28 de ani de la introducerea pe scară largă a primului computer mobil, denumit Osborne 1. Acesta cântărea 11 kg, avea forma unei valize şi design militar, iar ecranul era de numai 5 inci. Astăzi, majoritatea laptopurilor au sub un kg şi oferă performanţa unui computer desktop, cu avantajul că pot fi utilizate oriunde, oricând.
Una dintre cele mai importante inovatii a fost realizata de Intel în anul 2003, prin lansarea tehnologiei mobile Intel® Centrino®, creată special pentru laptopuri sau alte dispozitive mobile. Gradul ridicat de performanţă, conectivitatea wireless şi prelungirea duratei de viaţă a bateriei au contribuit în mod substanţial la crearea unor dispozitive mobile destinate divertismentului, disponibile la preţuri accesibile în întreaga lume.
De la lansarea sa, ultima tehnologie mobilă Intel, Centrino® 2, a generat o adevărată revoluţie în industria producătoare de laptopuri, mai ales în ceea ce priveşte forma, designul şi durata de viaţă a bateriei: de până la cinci ori mai lungă decât în urmă cu 5 ani, în condiţiile în care performanţa sistemului mobil s-a dublat.
În 2005, Intel a organizat o competiţie similară destinată companiilor, căutând "Cel mai vechi computer desktop din România".
Intel si Intel Centrino sunt mărci ale Corporaţiei Intel din Statele Unite ale Americii şi din alte ţări.