Pe ordinea de zi iniţială a şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor desfăşurate se aflau, la punctele 5 şi 6, raportul Comisiei de anchetă în cazul Udrea, precum şi scrisoarea din partea Comisiei. Ulterior, ordinea de zi a fost modificată astfel încât cele două puncte au fost scoase.
Întrebat la finalul şedinţei care este motivul pentru această situaţie, secretarul Sever Voinescu (PDL) a precizat că documentul trebuie semnat de către Roberta Anastase pentru a intra în procedura parlamentară. "Raportul se află în procedurile interne ale Camerei Deputaţilor, aflându-se la preşedintele Camerei, care trebuie să dispună înscrierea pe ordinea de zi. Apoi, la 15 zile de la data depunerii, să fie dezbătut în plen", a declarat Voinescu.
Comisia de anchetă Udrea solicită Camerei Deputaţilor să aprobe sesizarea Parchetului pentru "deturnare de fonduri", ce ar fi fost săvârşită de angajaţii MT, dar şi sesizarea Curţii de Conturi, pentru verificarea modului în care a fost realizată execuţia bugetară de către Ministerul Turismului.
Potrivit raportului adoptat la 23 septembrie în unanimitate, în privinţa ministrului Elena Udrea, forul de anchetă solicită Camerei Deputaţilor să ceară urmărirea penală pentru: instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de articolul 248 din Codul Penal, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzute de articolul 253, indice 1, din Codul Penal, săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de articolul 249 din Codul Penal. De asemenea, propunerile Comisiei vizează şi comportamentul şi atitudinea ministrului Turismului în raport cu activitatea forului, solicitând Camerei Deputaţilor să ceară urmărirea penală a ministrului Elena Udrea, care are şi calitatea de deputat, pentru încălcarea Legii răspunderii ministeriale.