Ministrul Transporturilor consideră contractul cu Bechtel un "contract păgubos".
"Contractul cu Bechtel este cel mai prost contract pe care îl are statul român în prezent şi cel mai bun pentru Bechtel. Mai mult, dacă reziliem contractul cu ei, timp de doi ani nu mai avem voie să construim nimic în acea zonă şi vom ajunge la avocaţii lor de la Londra, unde vom pierde de pe scaun", consideră liderul PD-L.
Radu Berceanu a încercat să explice care sunt motivele pentru care Autostrada Transilvania nu s-a construit până în prezent.
"Contractul cu Bechtel s-a negociat timp de zece zile pe nişte documente aduse de Bechtel traduse din engleză. Acest contract este singurul care s-a dat prin încredinţare directă firmei Bechte, lucru nemaintâlnit pentru că s-a renunţat la licitaţie într-un mod ciudat", a declarat Berceanu.
Recent, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că fondurile alocate pentru finanţarea autostrăzii Transilvania vor fi mai puţine, deoarece încasările la bugetul de stat sunt în scădere în 2009 şi 2010, astfel că vor trebui găsite şi alte surse de finanţare.