"Rezultatul votului nu a reprezentat nicio surpriză pentru mine. Sper că s-a mai înţeles câte ceva din problemele de la Transporturi. Personal îmi pare rău că nu am avut discuţii mai lungi. Membrii comisiilor aveau altă percepţie despre problemele de la Transporturi şi sper că i-am lămurit. Votul lor era de aşteptat," a declarat Radu Berceanu.
Acesta a precizat că îşi doreşte ca Parlamentul să voteze un buget care să satisfacă nevoile de la Transporturi în 2010. "Sper să voteze un buget corespunzător. Ca şi în cazul meu Parlamentul e suveran, votează după cum consideră," a mai spus Berceanu.
Radu Berceanu a fost audiat, joi, timp de peste două ore, în cadrul şedinţei comune, de către membrii comisiei pentru industrii şi servicii, membrii comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, membrii comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, precum şi de membrii comisiei pentru privatizare şi administrarea activelor statului din cadrul Senatului.