"Nu cred ca e bine venit acest rezultat. Peste doua zile avem un nou meci şi putem face uitată această umilinţă, ne putem lua revanşa. E greu să trecem peste un asemenea eşec, dar trebuie să o facem, pentru că ne aşteaptă un alt meci în care ruşinea ar putea fi mult mai mare. Până la urmă, între naţionala României şi cea a Insulelor Feroe este o diferenţă foarte mare. Sper să câştigăm pentru a ne asigura locul în urna a doua. Am ajuns aici din cauza începutului foarte slab de campanie", a spus Rădoi, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce priveşte escapada lui Adrian Mutu şi Adrian Cristea, din săptămâna meciului, Rădoi a afirmat: "Ei nu au petrecut o noapte întreagă, nu era cu o zi înainte de meci, nu am pierdut din cauza lor. Şi noi, cei care nu am ieşit şi am stat acasă, am jucat la fel de prost. Poate pe ei i-a afectat şi mediatizarea acestui subiect. Suntem la echipa naţională şi trebuie să avem grijă de imaginea noastră, pentru că au de suferit toţi de pe urma a ceea ce fac unu sau doi jucători. Ei trebuie să fie mai atenţi în continuare, pentru că aşa e normal, să ai grijă de imaginea ta".
Echipa naţională a României a pierdut, sâmbătă, în faţa Serbiei, scor 0-5, acesta fiind cel mai categoric eşec al tricolorilor după o pauză de 26 de ani, atunci când prima reprezentativă era învinsă de Ţara Galilor, tot la o diferenţă de 5 goluri.
Jucătorii pregătiţi de Răzvan Lucescu vor întâlni în ultimul meci al preliminariilor pentru turneul final din Africa de Sud reprezentativa Insulelor Feroe, miercuri, 14 octombrie, de la ora 21:00, pe stadionul Municipal din Piatra Neamţ.