La numai câteva luni de la lansare, în 2005, am început “lupta” cu o primă bătălie împotriva mitei acordate de radio-uri, ascultătorilor lor – “Tu ce preţ ai?”. Am câştigat cei mai mulţi ascultători calificaţi. Ne-a costat o “broscuţă” însemnată cu MITĂ aflată în vizorul DNA-ului. Fapta n-a fost dovedită.
Luptând cu stresul şi căldura excesivă, din 2006, am instaurat, în fiecare vară de atunci, “Starea de Briză”. Am câştigat opţiuni pentru vacanţele noastre. Ne-a costat locul de parcare de la REX.
Am făcut apoi un exerciţiu de sinceritate şi le-am mulţumit tuturor celor care NU ne ascultau. Am câştigat un stagiu de supercalificare pentru ascultătorii noştri care au devenit maeştri cu certificat. Ne-a costat selecţia naturală a publicului.
Primăvara următoare am rescris Mioriţa. Ne-am războit cu resemnarea şi am învins. Ne-a costat nişte miţoase şi niste cuşme bio.
Lupta a continuat. De data aceasta împotriva \"nesimţirii\" - \"Într-o ţară normală\". În toamna lui 2007. Am câştigat satisfacţie personală. Ne-a costat speranţa de a trăi într-o ţară normală.
Am continuat apoi cu lupta împotriva atitudinii specifice funcţionarilor publici, printr-o campanie de… Protecţia Ascultătorilor. Am câştigat respect. Ne-a costat pierderea ultimei şanse de a primi loc în faţă la vreun ghişeu.
Începutul de an 2009 ne-a prins luptând împotriva mitocăniei. Mârlanul de Dorobanţi, Piţipoanca de Companie, Ţăranul de Mall, Cocalarul de Trafic au fost relevaţi cu spirit cetăţenesc de radioul nostru. N-am pierdut nimic. Am câştigat dreptul să punem ceva în locul mitocăniilor demolate. Astfel, lunile acestea propunem modele demne de urmat prin campania Noua Colecţie de Modele – Secolele XX-XXI.
Lupta continuă!