Studiul, publicat în jurnalul de specialitatea Applied Animal Behavior Science, a mai arătat că folosirea metodelor neagresive sau neutre nu produc răspunsuri agresive decât într-un număr foarte redus de cazuri.
„Studiul nostru demonstrează că multe metode violente, precum intimidarea sau manipularea fizică nu reuşeşte să le corecteze comportamentul şi mai mult, poate provoca răspunsuri agresive”, a declarat autorul studiului, Meghan E. Herron.
Aceste greşeli sunt făcute din cauza unei presupunerii că agresiunea canină este înrădăcinată în nevoia de dominare socială sau din cauza unei lipse de dominare a stăpânului. Cei care susţin această teorie sugerează proprietarilor că trebuie să preia rolul de lider al haitei, mai precis al masculului „alpha”.