În timp ce liderii G8 s-au întâlnit în număr de 30 la o masă copioasă, unul din şase oameni din lume suferă de foame şi peste un miliard de oameni de pe glob nu-şi pot procura hrana.
Organizatorii italieni ai summitului admit că mesele oferite liderilor G8 sunt bogate. Dar precizează că toate alimentele sunt din regiunea Abruzzo, iar astfel este resuscitată economia din zona afectată de cutremurul din aprilie.
Activiştii au organizat proteste şi după vizita soţiilor liderilor G8 în zona distrusă de seism a oraşului Aquila. Ei au ocupat mai multe locuinţe spunând că oamenii care au rămas fără case nu au primit niciun ajutor, şi că dorm şi acum în corturi ale armatei.
Nu mai putem aştepta, trebuie să trăim acum. Există oameni în vârstă care mor în corturi aşa încât avem nevoie de locuinţe acum.
Nici grija pe care au arătat-o liderii G8 faţă de mediu, circulând cu maşinuţe ecologice, nu i-a convins pe activiştii de la Greenpeace. Ei s-au căţărat pe turnul unei centrale electrice din nord-estul Romei cerând măsuri concrete pentru combaterea încălzirii globale.