Din cele 399 de dosare numai 60 vor ajunge să finanţeze apartamente construite înainte de 2008, şi doar 7 au fost depuse de cei care îşi construiesc o casă.
Jumătate dintre apartamentele achiziţionate prin programul Prima Casă au două camere, urmate de cele cu trei camere. Locuinţele sunt în general mari, de peste 50 de metri pătraţi, iar preţul plătit de cei mai mulţi pentru ele este de 50, 60.000 de euro.
Valoarea totală a creditelor date prin programul Prima casă este de 17 milioane de euro. Puţin dacă ne gândim că suma totală pusă la bătaie de stat este de un miliard. Şi totuşi, graba pare că nu strică treaba când vine vorba de Prima Casă.