Profesorii sunt nemulţumiţi deoarece legea prin care li se garanta o creştere salarială de până la 50% în 2008 şi 2009 nu a fost pusă în aplicare.
Sindicaliştii au spus că cele trei ordonanţe date anul acesta, prin care Executivul a blocat aplicarea legii au fost declarate neconstituţionale. În plus, dascălii nu sunt de acord cu noua lege a salarizării unice şi au spus că unele salarii ar putea fi micşorate şi cu 40%.
De asemenea, aceştia au cerut demisia ministrului Muncii, Marian Sârbu, dar şi a secretarului de stat, Valentin Mocanu.
Liderii sindicali au spus că aceştia ar fi decis unilateral reducerea salariilor angajaţilor din învăţământ prevăzute prin grila Legii salarizării unice. Dacă nu vor ajunge la un consens cu reprezentanţii executivului, profesorii ar putea boicota începerea anului şcolar şi chiar declanşarea grevei generale.