Decizia amânării a fost luată ca urmare a unei cereri transmise Consiliului de către Marius Vlădoianu, cerere prin care solicită acordarea unui nou termen pentru studierea dosarului. Totodată, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cercetat pentru exercitarea funcţiei din gravă neglijenţă a solicitat Secţiei pentru procurori a CSM eliberarea unor copii după o serie de documente.
Tot în şedinţa de marţi, secţia pentru procurori a CSM a amânat pentru data de 31 martie judecarea pentru abateri desciplinare a procurorului militar Dan Voinea, pe motiv de "imposibilitatea de constituire a completului", având în vedere faptul că unul dintre membri secţiei, respectiv Liviu Dăscălescu, s-a abţinut de a participa la dezbateri.
Serghei Gorbunov, principalul suspect în cazul jafului armat de la o casă de schimb valutar din Braşov, a făcut trei cereri de întrerupere a pedepsei pe motive medicale pe când era închis în Penitenciarul Craiova. Prima cerere a fost făcută în 2007, pe motiv de nevralgie intercostală şi furunculi, şi i-a fost respinsă lui Gorbunov la Tribunalul Dolj. A doua a fost depusă pe 10 ianuarie 2008 şi de asemenea i-a fost respinsă în primă instanţă în martie 2008. La recurs, Curtea de Apel Craiova a decis, în octombrie 2008, să respingă cererea, pentru că Gorbunov era deja eliberat.
Asta pentru că, pe 15 ianuarie 2008, Gorbunov a făcut aceeaşi cerere de întrerupere a pedepsei, bazată pe aceeaşi expertiză medicală. Urmare a acestei cereri, pe 5 mai 2008, Tribunalul Dolj, prin magistratul Maria Nicola, a decis eliberarea lui Gorbunov pentru a se opera de glaucom.
Decizia din 5 mai 2008 a rămas definitivă, pentru că nu a fost atacată de procurori.
Reamintim că două persoane au fost împuşcate, pe 29 ianuarie, şi o alta, rănită, în faţa unei case de schimb valutar din Braşov.
Serghei Gorbunov a fost reţinut de poliţişti, pe 31 ianuarie, anchetatorii stabilind, ulterior, că acesta ieşise din închisoare pe motive medicale, fără să se mai întoarcă la timp în penitenciar.