În criză de antrenori şi rezultate, Dinamo e chinuită de crampe şi ruptă de oboseală. Tabloidele aduc dovezi că fotbaliştii săi joacă mai bine în baruri, iar ziarele de sport le susţin cu informaţii din interiorul clubului.
Astfel, cotidianul Prosport scrie în ediţia sa de azi că nu mai puţin de patru jucători au solicitat să fie schimbaţi pe parcursul meciului cu Gloria Bistriţa, aceştia fiind Pulhac, Boştină, Alexe şi N'Doye. Într-o situaţie specială s-a aflat însă Adrian Cristea, care, nici mai mult nici mai puţin, a solicitat conducerii un concediu de odihnă de două luni, din cauză că nu se poate concentra la meciuri.
Asta ar însemna că fotbalistul ar fi trebui să revină pe teren abia la startul returului, însă şefii din Ştefan cel Mare au respins ideea fără să şovăie.