Petre Dinei, primarul comunei Belciugatele, a explicat cum ajung banii la edili: "Fondurile trec prin filtrul judeţului, prin filtrul preşedintelui CJ şi ajung la comune numai pe criterii politice".
De asemenes, Alexandru Drăgan, primarul comunei Taşca, din Neamţ, a declarat: "Atât suntem noi buni primari, cât aducem voturi. După accea nu mai are nimeni nevoie de noi, decât să ne arate cu degetul: că nu suntem în stare să accesăm fonduri europene, le accesăm şi nu avem cu ce pune cofinanţarea".
Totodată, primarii prezenţi la întâlnire s-au plâns că nu au niciun fel de control asupra celorlalte autorităţi din comună şi că astfel nu le pot trage la răspundere.
Primarii comunelor vor descentralizare
