Bugetarii cel mai bine plătiţi din România
Legea unică de salarizare este departe de a deveni realitate în condiţiile în care un membru CSM câştigă de 24 de ori mai mult decât un simplu funcţionar. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii continuă să ocupe primele locuri în „topul” celor mai bine plătiţi bugetari, cu peste 14.400 de lei pe lună, urmaţi de judecătorii Curţii Supreme, procurorii Parchetului General şi profesorii universitari, remuneraţi cu peste 11.000 de lei lunar - cu aproximativ 2.000 de lei mai mult decât preşedintele României, în buzunarele căruia intră, în fiecare lună, 9.555 de lei de la buget. La polul opus se situează funcţionarii publici aflaţi la început de carieră, cu doar 600 de lei pe lună, scrie Evenimentul Zilei.
Condamnaţi la muncă pe viaţă
Banca Mondială a cerut ieri Guvernului de la Bucureşti să majoreze perioada de muncă a românilor. Astfel, în 2050, limita de pensionare ar urma să treacă de 70 de ani. La ora actuală, bărbaţii pot ieşi la pensie la vârsta de 63 de ani, iar femeile, la 58 de ani. Din 2014, potrivit recomandărilor Uniunii Europene, acest prag va fi ridicat până la 60 de ani pentru femei, respectiv la 65 de ani pentru bărbaţi. Speranţa de viaţă este acum de 69 de ani pentru bărbaţi şi de 75 de ani pentru femei. Acest indicator creşte mult mai lent decât pragul vârstei de pensionare. Astfel, perioada în care românii se vor bucura de pensie va tinde către zero, subliniază Adevărul.
Emil Boc, un primar repetent la finanţări europene
„Nu sunt mulţumit de absorbţia fondurilor UE“, declara Emil Boc recent. Premierul are de ce să fie nemulţumit: Primăria Cluj-Napoca a reuşit să atragă, între 2004 şi 2008, puţin peste 350.000 de euro din fonduri nerambursabile. Până în 2007, de finanţarea europeană s-a ocupat, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, o singură persoană. În aceeaşi perioadă, primăria unei comune din Cluj a atras 3 milioane de euro, Bacăul, aproximativ 205 milioane de euro, iar Timişoara – 65 milioane de euro, precizează Cotidianul.
Băsescu, Boagiu, Geoană au pe cumătrul, cumnata şi cumnatul şefi la Transelectrica
Arhitectul Gheorghe Seculici, cumătrul preşedintelui Traian Băsescu, bancherul Ionuţ Costea, cumnatul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi referentul de la Interne Carmen Boagiu, cumnata deputatei Anca Boagiu. Aceştia formează de ieri echipa de succes a Transelectrica, toţi fiind numiţi în Consiliul de Administraţie al companiei care ţinteşte pe 2009 un profit de 17 milioane de euro. Gheorghe Seculici susţine că numirea sa nu a avut nimic de-a face cu sfera politicului. „Am fost numit în calitate de tehnocrat, nu de politician, atât timp cât am răspuns de domeniul acesta economic într-o anumită perioadă“, a declarat el pentru Gândul.
Penalul Lificiu-gaze, un nou Costel Iancu
PDL are în ogradă un nou demnitar penal pe care l-a cocoţat în funcţii de conducere. Cazul infractorului Costel Iancu de la Îmbunătăţiri Funciare este aproape identic cu cel al lui Petru Lificiu de la ANRE. Preţul mondial al petrolului a scăzut de trei ori, ceea ce a atras după sine, la nivel global, un tarif proporţional redus şi la gaze. Calculele Ziua au fost confirmate de Gaz Est-Vest Vaslui, care a ieftinit combustibilul livrat către populaţie, cu 17,5%. În restul României, gazele nu se ieftinesc pentru că nu vrea Petru Lificiu. Şeful ANRE a fost mai mereu în cărţile puterii graţie legăturii cu nomenclatura comunistă, pe care a avut-o prin socrul său, Nicolae Giosan, fost preşedinte al MAN a RSR între 1974 şi 1989. În timpul guvernării Năstase, când a fost ministrul Mediului, Lificiu a dat pe mâna samsarilor imobiliari 200 de hectare din Bucureşti. DNA i-a deschis dosar penal în afacerea „Lacul Văcăreşti“.
Cocioabe de 3 milioane de euro
În plină criză financiară, Primăria Capitalei a găsit scuza perfectă pentru a arunca sume enorme de bani: exproprierile necesare pentru realizarea unor proiecte de utilitate publică. Nimeni nu contestă necesitatea continuării unui pasaj precum cel de la Basarab sau construirea arterei ce va uni nordul cu sudul Capitalei, dar sumele de 280 milioane euro alocate pentru despăgubirea proprietarilor care au avut norocul să aibă terenuri în calea proiectelor municipalităţii sunt considerate exagerate. Spre exemplu, potrivit sumelor calculate de experţii invocaţi de primărie, fiecare proprietar din zona Buzești - Berzei ar trebui să primească 3 milioane de euro, în medie, în condiţiile în care piața imobiliară este la pământ, iar zona nu reprezintă interes pentru investitori, punctează România Liberă.
Angajaţii din Televiziunea Română s-au săturat de actuala conducere
Pe 23 martie, un nucleu format din cinci jurnaliţti din cadrul SRTv, care ulterior s-a lărgit la 28 de angajaţi ai instituţiei publice, a conceput şi semnat un apel către toate partidele parlamentare să dezbată şi să adopte în procedură de urgenţă o nouă lege de organizare şi funcţionare a TVR. Între timp, celor 28 de semnatari li s-au adăugat încă 115 susţinători, iar lista continuă să creasc în fiecare zi cu câte 20-30 de adeziuni. Demersul celor 28 de jurnaliţti vine în urma situaţiei extrem de dificile în care se află postul public de televiziune, deficitul financiar enorm, conform cifrelor furnizate chiar de către conducerea postului, managementul defectuos ţi, nu în ultimul rând, scăderea audienţei şi a încasărilor din publicitate, explică Gardianul.
Fitch: Economia României va continua să scadă şi în 2010, cu 2%
Fitch Ratings estimează că Produsul Intern Brut (PIB) al României va scădea cu 2% în 2010, după diminuarea de 4,5% anticipată pentru acest an, iar rata şomajului ar urma să crească anul viitor la 6,5%, de la 6% în 2009, potrivit unui raport, publicat ieri de agenţia de evaluare financiară şi preluat de Business Standard.
„Am o relaţie sentimentală cu Crin"
Eurodeputatul PNL Adina Vălean a recunoscut în premieră că are o relaţie sentimentală cu şeful liberalilor, Crin Antonescu. „Da, am o relaţie sentimentală cu Crin! Suntem doi oameni liberi care se iubesc, nu văd care ar fi problema", a spus Adina Vălean pentru revista Q-magazine. Mai multe amănunte, în Cancan.
Elena Băsescu îşi sfidează iarăşi tatăl
Mezina preşedintelui a decis să reia relaţia cu Joe, băiatul „de cartier” de care anunţase că s-a despărţit. Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi, duminică seara, la film. Elena Băsescu îşi va lua, probabil, şi de data aceasta, mustrări dure din partea părinţilor, care o cred de mult despărţită de Ionuţ Daniel Gheorghe, zis Joe. Maria Băsescu a mărturisit, de altfel, în urmă cu ceva vreme, că ea şi Traian Băsescu află ultimii, din presă, câte ceva despre fiica lor. „Au fost multe situaţii când am constatat că fiica noastră nu discută cu noi. Acest lucru ne supără”, se plângea Maria Băsescu.
Naşu' şi-a luat haine de 2.000 de euro
Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Romane de Fotbal, a preferat, înainte de meciul cu Serbia, o şedinţă sănătoasă de shopping, în dauna unor eventuale încurajări adresate elevilor lui Victor Piţurcă. Invitat vineri seara la deschiderea primului magazin Hugo Boss din Constanţa, Mircea Sandu n-a stat mult pe gânduri şi, într-un minut, a „spart” 2.000 de euro, într-un gest atât de natural încât banii parcă erau doar mărunţiş. Naşu’ chiar a ţinut să fie primul client al stabilimentului, pe motiv că „are mână bună”, relatează Libertatea.