Pentru că numărul turiştilor care aleg să petreacă sărbătorile de iarnă la munte sau pe litoral a scăzut cu un sfert faţă de anul trecut, agenţii de turism încearcă să salveze situaţia pe ultima sută de metri.
Pentru Valea Prahovei, de Crăciun, agenţii de turism vând pachete de 4 zile la preţuri cuprinse între 500 şi 900 de lei în hotelurile de 3 şi 4 stele.
Sunt oferte şi pentru cei care caută relaxare şi linişte - pe litoralul românesc - şi la preţuri mult mai mici.
\"Tarifele minimale pentru litoralul românesc pleacă de la 50 - 55 de lei pe locul de cazare într-un hotel de 3 stele sau vilă de 3 stele, pentru ca la acestea să putem adăuga mese, transport şi alte activităţi\" , a declarat Cristian Bărhălescu, preşedinte ANAT Sud-Est.
Sunt oferte speciale şi pentru petrecerea Revelionului peste hotare, pachetele fiind chiar cu pana la 20% mai ieftine decât în 2008. Cea mai cautata destinaţie rămâne Austria, urmată îndeaproape de Bulgaria, Franţa şi Italia. Pentru luna ianuarie agenţii de turism pregatesc alte trei programe : \"Rezervările timpurii\", \"Vacanţe cu preţ redus\" şi \"Zile gratuite de vacanta\".