Comparativ cu prețurile medii din luna iunie, la 1 august, cele mai mari reduceri aplicate de marile lanțuri de retail s-au înregistrat la fructe și legume.
Liber la struguri și prune
Prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).
Carnea și lactatele s-au ieftinit, în medie, cu circa 12%, după 1 august, față de valorile din iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea prețului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând sa coste, în medie, 5,05 lei.
Dintre produsele vizate de reducerea adaosului comercial, doar la mere roșii s-a constatat o creștere de 3,6%, până la prețul de 3,9 lei, cauza fiind sezonalitatea, recolta merelor fiind realizată toamna.
„În urma analizei, am remarcat scăderi ale prețurilor, ce depășesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa și ardeii Kapia, și chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii și cartofii din anumite lanțuri de retail", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
La 1 august a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului care stabilește măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți vrac și zahăr.