De Valentine's Day, hotelierii de pe Litoral s-au gândit să ofere ceva special. Preţurile pornesc de la 350 de lei pentru trei zile, camera dublă la un hotel de trei stele cu vedere spre mare. La patru stele, tarifele ajung şi la 1000 de lei.
''Pachetul cuprinde în afară de aceste zile de cazare o zi întreagă de răsfăţ la SPA'', a precizat Anca Nedea, directorhotel de 4 stele.
Agenţiile de turism se aşteaptă ca numărul cuplurilor care vor să îşi petreacă ziua îndrăgostiţilor la malul mării să fie mai mare decât anul trecut.
''Avem un procent de 10-15 % vândut deja cu o săptămână înainte de Ziua Îndrăgostiţilor'', susţine Cristi Bărhălescu, agent de turism.
De ziua lor, pe 14 februarie, îndrăgostiţii vor avea parte de un meniu special.
Chiar dacă apa mării e rece, îndrăgostiţii se pot bucura de o plimbare pe plajă sau chiar de mai mult.
Pentru a fi cu adevarat romantici mai mulţi tineri au anunţat că îşi vor uni destinele chiar de Sfântul Valentin. Ceremonia va avea loc, unde altundeva, decât pe malul mării.