"Decizia Curţii de Apel nu este definitivă. Vom apela la căile de atac legale, vom face recurs la Înalta Curte", a precizat, pentru NewsIn, consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu.
Corneliu Vadim Tudor a afirmat, vinerea trecută, că a câştigat procesul împotriva deciziei lui Traian Băsescu de a-i retrage decoraţia "Steaua României", preşedintele PRM citând din Constituţie faptul că o decoraţie poate fi retrasă doar de şeful de stat care a decernat-o, în acest caz, Ion Iliescu.
"Ieri, (- joi n.r.) la Curtea de Apel Bucureşti, am câştigat procesul împotriva lui Traian Băsescu care încercase să îmi retragă decoraţia Steaua României. Nu are voie să retragă o decoraţie decât acel şef de stat care a decernat-o. Ori, eu am primit-o în decembrie 2004, de la Ion Iliescu. Prin urmare, am câştigat acest proces", a afirmat preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.
Procesul dintre liderul PRM şi Administraţia Prezidenţială a debutat în iunie 2007, la scurt timp după decizia de retragere a medaliei "Steaua României" conferită lui Vadim Tudor, în 2004, de către fostul şef al statului, Ion Iliescu.
Preşedintele României Traian Băsescu i-a retras liderului PRM această distincţie, la sfâşitul lunii mai 2007, în urma scandalului declanşat cu ocazia condamnării comunismului, în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului.
Preşedinţia va contesta decizia Curţii de Apel în cazul decoraţiei lui Corneliu Vadim Tudor
