Vechiul Testament în ebraică a fost gravat pe un suport electronic de 0,5 milimetri pătraţi de oamenii de ştiinţă de la Institutul israelian de tehnologie Technion.
Preşedintele israelian îi va oferi papei cartea, ce are 308.428 de cuvinte, la sosirea acestuia în Israel luni.
Dispozitivul este pus într-o cutie de sticlă echipată cu o lupă şi este însoţit de explicaţii tehnice în ebraică şi în engleză. Primele 13 versete din geneză sunt mărite de 10.000 de ori.
Peres, în vârstă de 86 de ani, este pasionat de nanotehnologie, pe care o consideră o metodă de rezolvat problemele de securitate ale Israelului.
Papa Benedict al XVI-lea face primul său turneu în Ţara Sfântă.