Întâlnirea ar fi fost una restrânsă, iar în cadrul acesteia preşedintele Traian Băsescu, ministrul Dan Nica şi şeful interimar al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă Gelu Drăjneanu ar fi avut o discuţie despre reformarea serviciului secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Potrivit unor surse din MAI, diviziile zonale ale Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, 15 la număr, structuri care ar fi trebuit să asigure legătura cu instanţele curţilor de apel, s-au dovedit ineficiente şi vor dispărea din noua organigramă, activităţile acestora fiind preluate de serviciile judeţene. Totodată, diviziile de informaţii ale DGIPI vor fi unificate şi vor funcţiona într-una singură, care urmează să aibă în componenţă şase servicii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Buşteni, că DGIPI este o instituţie "îmbâcsită" care trebuie să fie reformată, dar nu desfiinţată, în opinia sa fiind nevoie în continuare ca personalul din Ministerul Administraţiilor şi Internelor să fie supravegheat.
"Doi şi-un sfert" este o instituţie nereformată, îmbâcsită, care trebuie curăţată, dar nu desfiinţată. Este nevoie ca personalul din Ministerul de Interne să fie supravegheat. Şi să îşi facă treaba ei, şi nu jocuri politice sau jocuri de influenţă", a afirmat preşedintele la ieşirea de la întâlnirea cu preşedinţii Consiliilor Judeţene de la Buşteni.
Traian Băsescu declarase şi vineri că este "profund dezamăgit" că un ofiţer superior a încercat să facă "trafic de influenţă" uzând de numele său, referindu-se la afirmaţiile fosului şef al DGIPI Cornel Şerban, care a spus că preşedintele ar sta la coadă, împreună cu Tăriceanu, să intre la Popoviciu.