Într-un apel semnat de redactorul-şef al Agence centrale de presse, profesia jurnalistului este asumată lucid, într-o epocă în care web-ul, cu agregatorii secundari de conţinut gratuit, pare a pune la îndoială viitorul unei existenţe câştigate exclusiv din scris. Dincolo de concurenţa web-ului, însă, mai mult decât o criză a suportului mediatic, este vorba despre o criză a conţinutului, iar jurnalismul este forţat să se reinventeze, fără a renunţa la sine, în epoca digitalizării.
Niciun model economic miraculos nu a ieşit încă din lampa pe ulei a web-ului, se arată în apel. Presa scrisă pare a suferi de sindromul lui Christofer Columb, care căuta Japonia şi a găsit America: abordând maluri necunoscute, nu îndrăzneşte să recunoască că destinaţia ei finală nu are nimic de-a face cu punctul de plecare.
"Ce viitor să configurăm pentru profesia noastră când cititorii nu mai intră în chioşcurile de ziare iar anunţurile publicitare dispar? Cum să continuăm să cerem mâine ca o informaţie de ziar să fie plătită?" Obligată să ştie, să vrea să se pună în cauză, să se regândească pe sine, presa scrisă pare prea adesea a se mulţumi să fie menţinută sub respiraţie artificială de subvenţii. Trece astfel în unghiul mort al informaţiei, cel în care urmăm faptele în loc să le suscităm.
Totuşi, nu au fost niciodată atât de mulţi cititori ca astăzi. Niciodată accesul la informaţii, oricare ar fi ele, nu a fost atât de generos, mai ales graţie internetului, ultimul (sau noul) refugiu al pluralismului informaţiei. Internetul, un mijol de comunicare dincolo de orice control, orice am gândi, chiar dacă avem adeseori impresia că regăsim aceeaşi abordare şi aceleaşi depeşe.
Jurnaliştii fac ziarele, şi nu invers
Dincolo de suportul media, nu trebuie să ne înşelăm: jurnaliştii sunt cei care fac ziarele, şi nu invers. Între salariat, blog, internet, exerciţiul profesiei de jurnalist este în curs de schimbare. Jurnalistul devine propria sa marcă, aducând propria lui valoare, indiferent de suportul media pe care îl foloseşte ("personal branding").
Bineînţeles, jurnalismul nu a devenit o profesie liberală. Dar nici nu se mai reduce la o activitate salarială: este o vocaţie, care nu rezumă nici la orarul de muncă, nici la o vârstă de debut sau de pensionare.
Jurnaliştii suferă şi unii dintre ei şi-au pierdut privilegiile, fie că este vorba despre monopolul informaţiei ori de liberatea de a-şi alege subiectele. Dar o întrebare mult mai gravă se ridică: cum să continui să îţi câştigi existenţa făcând jurnalism?
Redaţi libertatea condeiului jurnaliştilor
Chiar şi în aceste vremuri nesigure, a fi jurnalist rămâne o şansă. Aceea de a trăi din propriul condei, de a transforma o curiozitate în informaţii, de a scrie pentru altcineva sau pur şi simplu pentru sine.Cu atât mai bine pentru pluralismul informaţiilor, cu atât mai bine pentru ziarişti, dacă un subiect primeşte interpretări multiple.
Regulile jocului se vor schimba, odată cu adoptarea legii Creaţiei şi a internetului. Modificând statutul jurnaliştilor, ei devin autori în serviciul unei prese globale şi nu doar al unei opere colective. În ceea ce priveşte drepturile ataşate scrisului lor, vor aparţine angajatorului, indiferent de suport. Astfel, jurnalistul salariat ar trebui să se simtă fericit că nu a fost disponibilizat şi să accepte să muncească pentru a câştiga un salariu şi atât.
"Încetaţi să mai faceţi din jurnalişti autori multi-suport. Cum? Redându-le libertatea condeiului ziariştilor salariaţi, autorizându-i să scrie liberi, pentru că vor". Trebuie să le redăm jurnaliştilor singurul prvilegiu autentic al celui care trăieşte din scris: libertatea de a scrie pentru a trăi mai bine.
Pentru că la final, salvarea profesiei noastre nu va veni de la protectori, ci din căutarea calităţii şi pluralismului informaţiei, oricare ar fi modalitatea de a o consulta sau de a o cumpăra.
Presa scrisă este menţinută sub respiraţie artificială de subvenţii, spune Agence centrale de presse
