Cotidianul scrie pe prima pagină: Atacurile lui Traian Băsescu au pus capăt discuţiilor din PNL şi au grăbit naşterea unei alianţe politice - Coaliţia anti-Băsescu. Jurnaliştii scriu despre decizia Partidului Naţional Liberal pentru sprijinirea lui Mircea Geoană în bătălia pentru şefia statului. Cotidianul mai scrie că liderul PNL se va implica direct în campania electorală dintre cele două tururi de scrutin.
Gardianul titrează: Mircea loveşte cu Alianţa NU Băsescu. Jurnaliştii scriu că Mircea Geoană, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a primit “binecuvântarea” liberalilor şi a udemeriştilor. Aceştia sunt decişi să-l susţină în lupta pentru Cotroceni, împotriva lui Traian Băsescu.
Despre \"Alianţa Anti\" sau \"Cum va porni Crin la cules de voturi pentru Geoană\" scrie şi Gândul pe prima pagină. Potrivit jurnaliştilor, PSD va ţine UDMR la cutie până pe 6 decembrie, pentru a nu pierde voturile lui Vadim.
Finala prezidenţială: Băsescu-Johannis, titrează România liberă. Potrivit jurnaliştilor, după semnarea acordului PSD - PNL, liberalii ar urma să primească şefia Senatului, jumătate din Guvern, plus putere în judeţe.
Evenimentul Zilei scrie: Baronii PSD despre Johannis: în patru luni îl terminăm. PSD şi PNL şi-au împărţit deja posturile în echipa primarului Sibiului, iar acestuia i se pregăteşte un mandat de sacrificiu în care să ia toate măsurile nepopulare, detaliază jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.