"Aşa cum am discutat încă de luna trecută, primele trei puncte pe ordinea de zi sunt cele trei proiecte de lege asupra cărora Guvernul îşi va angaja răspunderea. Este vorba despre proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, proiectul de lege privind educaţia şi cel privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cu Comisia Europeană şi FMI", a declarat Boc la începutul şedinţei de Guvern.
Premierul a spus că eventualele precizări, pe care le vor face participanţii la şedinţa Executivului, vor fi incluse în textele discutate, urmând ca acestea să fie trimise ulterior Parlamentului, în cadrul procedurii de asumare a răspunderii Guvernului.
Potrivit lui Boc, în şedinţa Executivului va fi adoptată şi Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii privind alegerea preşedintelui României şi va fi stabilită totodată data alegerilor prezidenţiale. Stabilirea datei alegerilor va ţine cont de prevederile legi privind alegerile prezindenţiale aflate în vigoare, a precizat prim-ministrul. "Vom stabili data alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României potrivit calendarului existent în actuala lege, pentru că OUG pe care o adoptăm vizează doar mecanismul (organizării n.r.) secţiilor de votare şi a votului (...), data alegerilor este practic atributul Guvernului în baza legii actuale, în vigoare, şi nu a OUG pe care o adoptăm astăzi", a spus Boc.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, după întâlnirea cu premierul Emil Boc, că este nevoie în continuare de o dezbatere "serioasă" în Parlament pe Legile educaţiei şi că a lansat către partenerii de guvernare un apel la calm şi responsabilitate.