"Faţă de menţinerea unei poziţii inflexibile de către cea mai mare
parte a magistraţilor şi personalului auxiliar, suntem puşi în situaţia
de a lua în calcul toate opţiunile legislative", a declarat ministrul
Justiţiei, pentru NewsIn, întrebat fiind dacă se gândeşte să schimbe
legea în ceea ce priveşte constituirea birourilor electorale.
Predoiu nu a vrut să dea amănunte despre variantele luate în calcul în acest moment.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, luni că va prezenta
Guvernului, miercuri, proiectul de modificare a legislaţiei privind
înregistrarea firmelor la Registrul Comerţului.
"Milioane de cauze sunt
afectate, peste 17.200 de dosare sunt blocate la Registrul Comerţului,
printre care o treime în capitală", a spus Predoiu, precizând că
întreruperea activităţii judecătorilor este nelegală şi nestatutară,
având consecinţe grave asupra cetăţenilor şi economiei.
Între timp, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) salută
decizia ministrului justiţiei cu privire la neimplicarea judecătorilor
în activitatea Registrului Comerţului.
"UNJR îşi exprima satisfacţia că una dintre solicitările magistraţilor care fac obiectul protestului declanşat în luna iunie şi continuat în septembrie este pe cale de a fi realizată", se arată în comunicatul Uniunii.