Cercetătorii sunt de acord că exerciţiile fizice ajută la menţinerea sănătăţii organismului, însă cred că prea mult efort fizic diminuează energia de care au nevoie femeile pentru o sarcină sănătoasă, potrivit Daily Mail.
Într-un studiu realizat între 1984 şi 1986, femeile au fost întrebate despre frecvenţa, durata şi intensitatea cu care îşi fac exerciţiile fizice. După zece ani, acestea au fost chestionate în legătură cu sarcinile lor. "Printre femeile care au participat la studiu, am descoperit două categorii asupra cărora planează riscul de infertilitate. Unele care se antrenează aproape în fiecare zi şi altele care fac exerciţii până la epuizare", a declarat coordonatoarea studiului, Sigridur Lara Gudmundsdottir.
Femeile care se antrenează până la epuizare sunt de trei ori mai expuse riscului de a avea probleme de fertilitate, faţă de cele care au un ritm moderat de a merge la sălile de gimnastică.
În plus, femeile cu vârsta sub 30 de ani sunt mai vulnerabile în faţa acestui risc. În ciuda încercărilor repetate de-a lungul a trei ani, aceastea nu au putut rămâne însărcinate.
Gudmundsdottir le sfătuieşte pe femeile care vor să rămână însărcinate să nu renunţe la exerciţiile fizice, dar să le facă cu măsură.