Wilfried Martens, preşedintele PPE, şi respectiv Joseph Daul, şeful grupului popularilor europeni în PE, şi-au exprimat încrederea în victoria preşedintelui Băsescu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, afirmând că acesta \"este soluţia responsabilă în perioada de criză economico-financiară pe care o traversează România\".
\"Preşedintele Traian Băsescu, candidat ghidat de interesul naţional, este soluţia responsabilă în perioada de criză economico-financiară pe care o traversează România. Dorim să încurajăm o participare masivă a românilor la vot în turul al doilea al alegerilor pentru preşedinţie şi, de asemenea, îi încurajăm să opteze pentru Traian Băsescu, membru al PPE, cel mai numeros partid, şi, de asemenea, cea mai influentă forţă europeană\", au declarat cei doi lideri.
Ei au adăugat că \"Partidul Popular European apreciază, de asemenea, eforturile constante ale preşedintelui Băsescu pentru modernizarea statului, combaterea corupţiei la nivel înalt şi aplicarea egală a legii în România\".