Mircea Lucescu a scris istorie ca antrenor. Pe când avea 36 de ani,
Lucescu a devenit selecţioner al României la doar câţiva ani după ce se
apucase de antrenorat. A câştigat trofee în ţară, dar şi în
străinătate. Trei decenii mai târziu, Mircea Lucescu rememorează
începuturile carierei de tehnician.
În fotbal norocul sau ghinionul decid meciuri, iar despre Mircea
Lucescu se spune că este un ghinionist. Echipele pe care le-a antrenat
au ratat calificări în ultimul minut de joc sau au pierdut titluri de
campioană din cauza unor nedreptăţi. De fiecare dată, Lucescu a luat-o
de la capăt cu mai multă ambiţie şi dorinţă de a deveni cel mai bun.
Mircea Lucescu a cunoscut succesul atât în ţară, la echipe precum
Dinamo şi Rapid, dar mai ales în Occident, unde a pregătit pentru o
perioadă marele Inter Milano. Faptul că provine din România a fost, ca
în cazul multor români care îşi încearcă norocul peste hotare, o piatră
de moară care i-a atârnat mereu de gât.
Antrenorul Lucescu nu a uitat niciodată că este, în primul rând, românul Lucescu.
Mircea Lucescu este un familist convins, iar una dintre cele mai mari
încercări ale carierei de antrenor a fost în ziua în care a trebit să
lupte împotriva fiului său într-un meci decisiv din Cupa UEFA.
Şahtiorul tatălui Lucescu a pierdut în faţa Rapidului condus de fiul
Lucescu. La conferinţa de presă ce a urmat, cei doi au arătat lumii
întregi de ce sângele apă nu se face.
Ulterior, la festivitatea de premiere, Mircea Lucescu a apărut cu un tricolor, adus din ţară de fiul său, selecţionerul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu.
