"Comenzile primite sunt conforme cu aşteptările noastre, primind, din
primul trimestru până în prezent, şase comenzi. Până astăzi, când a
avut loc lansarea internaţională, nu am avut voie să facem livrări", a
declarat brand managerul Porsche, Adrian Pascu.
Modelul
Panamera este comercializat în trei versiuni de echipare, S, 4S şi
Turbo, cu puteri cuprinse între 400 şi 500 cai putere, tracţiunea fiind
pe puntea spate sau integrală. Preţurile modelelor Panamera sunt
cuprinse între 82.000 euro şi 116.000 euro fără TVA.
"Niciunul dintre cele şase modele deja comandate nu sunt de serie,
toate fiind personalizate. Modelele au primit opţionale de minim 20%
din valoarea lor de catalog, aşa că între ele se află şi variante de
peste 100.000 de euro", a mai precizat Pascu.
Conform acestuia, targetul de vânzări pentru modelul Panamera este ca
până la sfârşitul anului să fie comercializate 15 unităţi, în vreme ce
targetul de vânzări pentru întreaga gamă Porsche este de 75 de unităţi,
în scădere cu 36% faţă de anul 2008. "Nu pot spune deocamdată dacă Panamera va deveni liderul vânzărilor
Porsche în România, poziţie ocupată în acest moment de Cayenne (SUV-ul
produs de Porsche, n.r.)", a adăugat brand managerul Porsche.
Datele APIA relevă că şi anul trecut vânzările Porsche în România au
înregistrat un declin de 19,7% faţă de anul 2007, comercializând-se 118
unităţi.
După primele şapte luni din acest an, vânzările Porsche au scăzut cu 47,8% faţă de perioada similară a anului trecut, la 46 unităţi.
Directorul general al Porsche România, Brent Valmar, prezent la
eveniment, a declarat că cifrele de vânzări de autoturisme noi în
România pe luna august sunt dezastruoase. "Avem însă convingerea că situaţia din piaţă se va repara", a precizat Valmar.
Conform estimărilor lui Adrian Pascu, piaţa auto din România îşi va
reveni pe trendul ascendent în trimestrul doi sau trei din 2010.