"În mod sigur are nişte obiective foarte clare şi, aşa cum îl cunosc pe Liviu Dragnea, nu este un politician dintre cei care găseşte compromisuri, soluţii, mai stă în funcţie şi mai vedem... Probabil că astă-seară, dintr-o analiză pe care eu nu o cunosc, a ajuns la concluzia că nu poate să îndeplinească mandatul aşa cum vrea el, adică foarte bine, şi a ales această decizie", a declarat Ponta la Realitatea TV.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a afirmat că respectă decizia lui Liviu Dragnea, dar că o regretă "foarte tare". El a spus că va fi greu pentru PSD să găsească o altă persoană care să aibă şi sprijinul autorităţilor locale. "Nu este doar ministrul poliţiştilor, este şi al Administraţiei şi Internelor, adică al autorităţilor locale", a spus Ponta.
În cinci săptămâni de la formarea Guvernului, Liviu Dragnea este al doilea lider PSD care se retrage din funcţia de ministru de Interne, post pe care PSD l-a cerut în primă instanţă la alcătuirea Executivului. Dragnea a afirmat, în momentul anunţului public al demisiei, că insuficienţa banilor alocaţi de la bugetul de stat se află la originea plecării sale dintr-o funcţie pe care a ocupat-o vreme de 12 zile. Plecarea sa din fruntea MAI apare după ce numirile de secretari de stat şi în fruntea principalului serviciu secret al MAI, DGIPI, nu au avut loc în acest răstimp şi după ce acesta a fost şi motivul pentru care a părăsit ministerul şi prima alegere a PSD pentru acest post, Gabriel Oprea. Surse politice susţin că în PSD au fost luni discuţii aprinse legate de numirea ca secretar de stat la MAI a lui Mincu Silvestru, agreat de Marian Vanghelie, însă Dragnea s-ar fi întâlnit şi cu neacceptarea de către PDL a şefului DGIPI pe care l-a propus, Ionel Georgescu.