Astfel, s-a estimat că perturbări ale fluenţei circulaţiei se vor înregistra pe DN6, pe sensul Alexandria - Bucureşti, pe raza judeţului Giurgiu, între localităţile Stâlpu şi Mihăileşti, pe DN1 la intrarea în Bucureşti, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei şi pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, pe care, deşi se circulă în ambele sensuri, există porţiuni cu denivelări, şi pe DN22C, Murfatlar – Cernavodă.
De asemenea, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, au fost aşteptate valori mari de trafic, în zona kilometrului 36, pe sensul către Bucureşti, la podul peste râul Argeş, unde se execută lucrări de reparaţii pe banda 2. Cu toate că circulaţia se desfăşoară pe două benzi, adică pe benzile 1 şi de urgenţă, devierea traficului de pe o bandă pe alta va duce, implicit, la reducerea vitezei de deplasare.
Centrul Infotrafic al Inspectoratului General a Poliţiei Române a recomandat rute alternative. Pentru DN1 Braşov – Ploieşti: DN1A Braşov – Cheia – Ploieşti, pentru DN 73 A Râşnov – Predeal, DN1 Predeal – Ploieşti – Bucureşti: DN73 Râşnov – Bran – Valea Mare-Pravăţ, DN72A Valea Mare-Pravăţ – Târgovişte, DN71 Târgovişte – Bâldana, DN7 Bâldana – Bucureşti, iar pentru DN22C Murfatlar – Cernavodă: DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia, DN21 Slobozia – Drajna (ieşirea la autostrada A2).
Poliţia Rutieră a anunţat că ia măsuri speciale de fluidizare a circulaţiei, cu efective mărite. Echipajele de la sol au fost sprijinite aerian, dintr-un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.