Verificările vin după jaful de vineri, de la Banca Transilvania, eveniment după care ministrul de Interne a comparat sistemele de securitate cu cele ale unei tarabe.
Controalele efectuate marţi de politiştii din Cluj au scos la lumină
carenţe care permit oricând spărgătorilor să opereze în linişte. Poliţiştii au găsit bănci care nu aveau montate sisteme de supraveghere. Verificările au mai arătat că oamenii care se ocupă de pază
nu aveau echipamente corespunzătoare, iar mulţi dintre ei nu aveau nici
atestat de pază.
Conform legislaţiei, băncile ar trebui să respecte o serie de măsuri
care să permită identificarea şi chiar imobilizarea eventualilor
spărgători.
Paznicul trebuie să fie dotat cu aparat cu electroşocuri şi
baston pentru a putea interveni în cazul în care banca este atacată, iar interiorul şi exteriorul băncii ar trebui să fie monitorizat.
De asemenea, bancomatul trebuie pus într-un loc cât mai sigur, iar
casieria să fie securizată.
Controalele s-au efectuat în urma jafului care a avut loc săptămâna
trecută la o sucursală a băncii Transilvania din Cluj. Atunci ministrul
de interne Dan Nica a criticat sistemul de securitate al băncii.
"Într-un minut au curăţat banii şi au ieşit şi afară. A fost mai
simplu ca o tonetă într-o piaţă", a declarat la vremea respectivă Dan Nica.
Reprezentanţii Băncii Transilvania îl contrazic pe ministru. Aceştia
susţin că funcţionează după un plan de securitate aprobat chiar de
minister.