Poliţiştii comunitari, prezenţi în Parcul Izvor ca să nu se producă incidente, s-au lăsat ademeniţi de cadourile şi promoţiile firmelor participante.
Chiar dacă bonul, pe care trebuia să-l prezinte orice om care dorea să intre în posesia berii, era obligatoriu, pentru oamenii legii regula a fost schimbată.
Când au văzut cerşetorii, care nu au avut nici bonuri, nici bani ca să-şi ia o bere şi-un mic, poliţiştii au fost foarte drastici.
Câteva zeci de poliţişti comunitari bucureşteni au asigurat ordinea publică în Parcul Izvor, cu ocazia petrecerii oferite de primarul sectorului 5, Marian Vanghelie.
Subofiţerul Saşa Ungureanu, din cadrul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Direcţiei Generale a Jandarmeriei Bucureşti, a declarat pentru REALITATEA.NET că "efectivele de jandarmi care au asigurat ordinea şi liniştea publică la evenimentul organizat de 1 Mai, în parcul Izvor, au aplanat conflictele izbucnite între participanţii la eveniment şi nu au acceptat niciun fel de atenţii pe care organizatorii evenimentului au încercat să le ofere pentru sprijinul acordat".
"Nu am încercat decât să ne facem datoria, nu să participăm la petrecere", a mai spus subofiţerul Saşa Ungureanu.