"În perioade de criză, caracterele şi voinţele ferme au o mare şansă de a se evidenţia. Cei care au rămas în istorie au fost cei care au făcut faţă crizelor, şi nu pentru cei care au gestionat perioadele de abundenţă. Sondajul arată, de fapt, dezamăgirea legată de modul cu care a fost abordată criza în aceste luni", a spus Varujan Vosganian, purtătorul ce cuvânt al PNL.
În ceea ce priveşte scăderea în sondaj a PNL-ului faţă de momentul alegerilor, Vosganian a spus că era firesc să se întâmple aşa. "În primele două luni, PNL a înregistrat o anumită scădere, iar PD-L şi PSD o anumită creştere. Acum însă, lucrurile încep să se corecteze", a completat liberalul.
"Este o diferenţă între PD şi PSD. Opinia mea este că PSD este cel care trage mai mult ponoasele guvernării pentru că, din motivele pe care nu le cunosc, şi-a ales o expunere mai mare în guvernare. PD-ul are ministerele cu bani (Finanţele, Transporturile, Lucrările Publice şi Economia), iar PSD-ul are ministerele cu expunere şi cu relaţia cu sindicatele (Muncii, Educaţia, Sănătatea) şi era firesc să scadă mai mult. Opinia mea este că aceste tendinţe se vor accentua odată cu anunţarea Acordului cu FMI", a atenţionat Vosganian.
În ceea ce priveşte acordul cu FMI, liberalul a ţinut să precizeze că "orice împrumut este benefic pentru oricine. Istoria modernă a arătat că cele mai mari dezvoltări şi cele mai mari posibilităţi de a supravieţui unor pericole se face pe bază de împrumut".
"Cel mai important lucru la acest sondaj este acela că marchează o cotitură, şi anume aceea în care PNL, inclusiv prin liderul său, începe să urce, în timp ce PD şi PSD încep să coboare, PSD ceva mai mult decât PD", a conchis liberalul."Oamenii nu se aşteptau să fie loviţi de criză. Actualul guvern nu a reuşit să îndeplinească aceste speranţe, dar mişelismul crizei a lovit toată lumea. Poate că acesta este motivul pentru care se vorbeşte de unele bâlbâieli de la guvernare", a spus Liviu Dragnea, vicepreşedintele PSD.
În opinia liberalului Ioan Ghişe, "inconsecvenţele şi lipsa de viziune care nu mai au legatură cu actul de guvernare şi bâlbele nu pot duce decât la scăderea încrederii cetăţenilor".
În ceea ce priveşte creşterea spectaculoasă a încrederii populaţiei în Crin Antonescu, actualul preşedinte al PNL, se pare că aceasta este, în opinia democrat-liberalului Cristian Rădulescu, tocmai motivul care a condus la alegerea lui Antonescu în această funcţie. "Cred că tocmai datorită simpatiei faţă de Crin Antonescu acesta a fost ales în fruntea PNL", a precizat democrat-liberalul.
Vezi rezultatele sondajului INSOMAR