Anunţaţi în urmă cu două luni de autorităţile române, anchetatorii greci au descoperit femeile într-un hotel din centrul Atenei transformat în bordel. Proprietarul şi o angajată, amândoi greci, au fost arestaţi, ca şi alte două românce suspectate de complicitate.
Poliţia, care continuă să caute o a treia româncă, considerată de autorităţile de la Bucureşti drept victimă, a precizat într-un comunicat că fost pusă pe pistă de o a patra româncă în vârstă de 17 ani, audiată în cursul anchetei şi care tocmai scăpase din mâinile bandei.
Fata a declarat că a fost răpită în România de trei compatrioţi care au dus-o în Grecia şi au vândut-o pentru 3.000 de euro unui proxenet albanez. Tânăra a mai spus că albanezul a obligat-o să se prostitueze cu complicitatea proprietarului hotelului. Cetăţeanul albanez a fost asasinat la sfârşitul lunii februarie la Atena, precizează comunicatul.
În total, 20 de femei, cu cetăţenie elenă sau străină se prostituau în hotelul respectiv. Legea greacă nu interzice prostituţia, dar prevede reglementări foarte stricte pentru practicarea acesteia.