Poli Iaşi s-a impus, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Pandurii Târgu Jiu, în ultimul meci al etapei a 14-a din Liga I.
De cinci meciuri nu mai simţiseră ieşenii gustul victoriei în Liga I, ultimul succes datând din etapa a 8-a (2-0 cu Ceahlăul). În ultimele cinci etape, trupa lui Grigoraş a obţinut un singur punct, după 1-1 cu CFR Cluj, în runda a 9-a.
Golul victoriei ieşenilor a fost marcat chiar în debutul partidei cu Pandurii, de Vlad Bujor, care l-a învins pe Mingote cu o lovitură de cap de la 6 metri. Moldovenii au dominat autoritar jocul şi nu le-au permis adversarilor să treacă prea des de jumătatea terenului în prima repriză, dar nici ei nu au mai reuşit să pună în real pericol poarta Pandurilor.
În repriza secundă, tot ieşenii au ieşit mai des la rampă şi şi-au creat ocazii de a marca, însă de fiecare dată Mingote a fost la post şi a limitat proporţiile scorului.
Pe final, Pandurii Târgu Jiu a evoluat în inferioritate numerică, Mădălin Murgan văzând direct cartonaşul roşu după ce l-a lovit în figură, fără minge, pe Ibrahima Balde, la mijlocul terenului (84).
CASETA TEHNICĂ:
POLITEHNICA IAŞI - PANDURII TÂRGU JIU 1-0 (Bujor 6)
Politehnica: Brăneţ - Străuţ, Ilie, Cr. Munteanu, Costache (Pecnik 77) - R. Miclea (Bârlădeanu 57), Mihajlov, Ignatov - Bujor, Bâlbă (Balde 68), Cr. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş.
Pandurii: Mingote - Ad. Rusu (Popete 46), Martinovic, Chibulcutean, Cardoso - Stângă (Stromajer 58), Murgan - Hidişan (Raskovic 71), Păcurar, Lazic - Tilincă. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonaşe galbene: Ad. Ilie 41, Mihajlov 42, Ignatov 80, Cr. Munteanu 83 / Murgan 60, Lazic 61, Martinovic 72, Cardoso 89
Cartonaş roşu: Murgan 85
Arbitri: Cătălin Buşi - Eduard Ungureanu, Vasile Marinescu
Stadion: Emil Alexandrescu; Spectatori: 4.000
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Poli Iaşi - Pandurii, scor 1-0.