"Mâine (astăzi - n.r.) vom depune un proiect de lege în Parlament privind reducerea impozitelor şi taxelor, de relaxare fiscală, care are rolul de a da un aer de respiro contribuabililor", a explicat Chiţoiu.
Vicepreşedintele PNL a mai spus că printre elementele propunerii
legislative se regăsesc măsuri privind anularea impozitului forfetar,
care, spune el, a condus "zeci de mii de firme la suspendarea sau
închiderea activităţii". Alte măsuri propuse de liberali sunt reducerea
TVA la 5% pentru tranzacţiile cu locuinţe noi, anularea restricţiilor
privind deductibilitatea TVA şi deducerea cheltuielilor privind
organizarea şi funcţionarea IMM-urilor privitoare la achiziţionarea de
autoturisme şi cheltuielile cu combustibilul, precum şi reducerea
cotelor de contribuţuii sociale cu 10 puncte procentuale.
Daniel Chiţoiu a mai amintit experienţa liberalilor cu introducerea
cotei unice, în ianuarie 2005, şi care a avut ca efect principal faptul
că România a avut cea mai mare creştere economică din Europa, dar şi
creşteri ale veniturilor bugetare şi ale PIB-ului.
El a mai adăugat că liberalii vor solicita Parlamentului să discute
acest act normativ în procedură de urgenţă. "Aceste măsuri sunt primele
măsuri anticriză pe termen scurt pe care noi le propunem şi care dorim
să se ia imediat", a mai spus Chiţoiu.
De asemenea, Chiţoiu a mai anunţat şi alte domenii de reglementări
economice şi fiscale pe care liberalii intenţionează să le modifice
prin propuneri legislative."Unul dintre acestea este proiectul de lege
pentru combaterea plăţilor întârziate, mai ales cele din relaţiile
dintre contribuabil şi instituţiile publice. Guvernul, deşi s-a angajat
că va plăti toate restanţele şi, mai ales, că va veni la zi cu
rambursările de TVA, constatăm acum că rambursările de TVA, că soldul
acestora este dublu faţă de decembrie 2008. Am preluat această
prevedere din măsurile adoptate şi de Comisia Europeană, în sensul de a
oblige autorităţile publice să deconteze în maximum 30 de zile toate
obligaţiile contractuale pe care le au faţă de benefiaciari", a afirmat
vicepreşedintele PNL.