"Nu s-a întâmplat nimic deosebit, decât că am pierdut meciul, cum am pierdut şi cu Serbia, şi cu Lituania. Am avut jocul la discreţia noastră, dar am primit două goluri la fel, e normal să pierdem jocul. Trebuia să vină şi acest recul, eu am atras atenţia după finalul CE, şi aşa s-a întâmplat. O analiză se va întâmpla în viitorul apropiat, nu chiar imediat, după meci. Sunt supărat, amărât, dar viaţa merge înainte. Deocamdată nu m-am gândit să plec, nu îmi dau demisia. Echipa României trebuie iubită necondiţionat, şi cu mine, şi fără", a declarat Victor Piţurcă, la PROTV, la finalul partidei de la Klagenfurt, 2-1 pentru Austria.
Echipa naţională a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-1, de reprezentativa Austriei, şi continuă să ocupe penultimul loc în Grupa a 7-a de calificare la CM 2010, cu doar 4 puncte după cinci meciuri disputate