Mii de litri de vin şi sute de porţii de mâncare s-au pregătit la fiecare restaurant din Timiş unde sârbii din Banat au petrecut Revelionul pe rit vechi.
Pentru ca trecerea în 2009 să fie una de neuitat, oaspeţilor moldoveni li s-a oferit şi renumitul desert ardelenesc, vorgobeleş, asta pentru ca basarabenii să nu uite că şi-au petrecut revelionul la Sovata.
Sute de vasluieni din localitatea Slobozia au petrecut sărbătorile pe stil vechi. Aşa cum e datina, gospodinele au pregătit bucate tradiţionale, iar prin sat au umblat alaiuri de colindători.
Spre deosebire de alţi ani, Poiana Braşov a fost aproape pustie. Doar
câţiva petrecăreţi din Ucraina sărbătoreau într-o parcare trecerea în
noul an.
Patronii de restaurante s-au dat peste cap să asigure cea mai bună
atmosferă în noaptea dintre ani, aşa că au angajat lăutari celebri.
"Avem aproximativ 170 de clienţi, şi sârbi, şi români care vor să petreacă alături de sârbi trecerea dintre ani", a declarat Mihaela Marcov, manager restaurant.
Şi cum petrecerea de pomină, cu cheltuială se ţine, fiecare patron de
restaurant a scos din buzunar mii de euro pentru decoraţiunile şi
aprovizionarea de Revelion. Oaspeţii au plătit între 200 şi 450 de lei
pentru masă şi distracţie.
Şi ucrainenii din Maramureş s-au pregătit să treacă în noul an. Mulţi dintre ei au preferat să-şi petreacă Revelionul în localităţile rurale unde încă se mai păstrează tradiţiile. Alţii au optat pentru diverse localuri din Baia Mare.
Potrivit tradiţiei, ca şi la ceilalţi maramureşeni, ucrainenii obişnuiesc să umble cu sorcova pe la casele cunoscuţilor, urându-le un an bun. De asemenea, în prima zi din noul an e obligatoriu să-ţi intre prima dată în casă un bărbat şi nu o femeie, pentru a avea un an îmbelşugat, lipsit de rele.