Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Valer Suciu, a declarat luni că la acest protest nu vor fi scandate lozinci, iar participanţii nu au pancarte.
"Când am organizat această acţiune am transmis instrucţiuni la toate sindicatele membre că nu vom striga lozinci şi nici nu vom scrie nimic pe pancarte, deoarece nu vrem să fim acuzaţi că suntem manevra vreunui candidat la preşedinţie, să nu riscăm să fim discreditaţi în faţa cetăţenilor", a afirmat Suciu.
Potrivit acestuia, la pichetarea de luni participă sindicalişti din aparatele administrative ale primăriilor din judeţul Cluj, în special cei din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Participanţii la pichetare au fluierat, fără a scanda ceva.