Conform oamenilor de știință, unele suplimente alimentare, precum beta carotenul, vitamina E și vitamina A, nu pot preveni bolile cronice în rândul oamenilor sănătoși, ci doar în cazul celor care au o deficiență anume și sunt nevoiți să le ia în urma recomandării doctorilor.
Adevărul despre vitaminele și suplimentele alimentare
„În primul rând trebuie să știm că avem nevoie de vitamine toată viață. De când ne naștem până în ultimul moment. Dar ceea ce este esențial e că acele vitamine pe care le consumăm să fie potrivite structurii noastre, anotimpului suplimentar unei anumite situații patologice sau unei anumite situații în care cresc necesitățile firești ale corpului cum ar fi de exemplu sarcina", a explicat Cătălina Crețu, medic de familie.
Mai multe cercetări au demonstrat faptul că suplimentele alimentare ți-ar putea face mai mult rău decât bine. Printre cercetătorii care au luat parte la aceste studii s-a aflat și Saverio Stranges, care împreună cu colegii săi a ajuns la concluzia că suplimentele cu seleniu nu ajută la prevenirea diabetului. În plus, în cazul oamenilor care au deja o dietă bogată în seleniu, suplimentele nu fac decât să crească riscul de apariție a diabetului.
„Mesajul este simplu: majoritatea suplimentelor cu previn bolile cronice sau mortalitatea", a subliniat Stranges. „Utilizarea lor expansivă nu este justificată, și ar trebui evitate. Acest mesaj este valabil mai ales pentru populația generală, care nu are semne evidente de deficiențe de micronutrienți, care reprezintă majoritatea utilizatorilor de suplimente alimentare din Statele Unite ale Americii, Canada și alte țări".