Trei dintre miniştrii nominalizaţi să facă parte din Cabinetul Boc IV sunt foşti consilieri prezidenţiali ai lui Traian Băsescu. Este vorba despre Teodor Baconschi, Elena Udrea şi Vasile Blaga.
Elena Udrea a fost consilier prezidenţial la Cotroceni în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu. Pentru o vreme, a fost chiar şefa Cancelariei Prezidenţiale, iar ulterior a devenit ministru al Turismului. În noul guvern propus de Emil Boc, Elena Udrea conduce unul dintre cele mai grele şi mai bănoase ministere: Dezvoltare şi Turism.
Vasile Blaga a fost şi el, pentru o vreme, consilier prezidenţial în garnitura de start cu care a venit la Cotroceni Traian Băsescu. Imediat, însă, acesta a ajuns Ministru la Administraţie şi Interne, funcţie pentru care e propus şi în Cabinetul Boc IV.
Fostul consilier prezidenţial Teodor Baconschi a plecat de la Cotroceni direct la şefia ambasadei României de la Paris. Diplomatul de carieră se va prezenta în curând în Parlament pentru a obţine votul Legislativului ca Ministru de Externe.
Palatul Cotroceni s-a dovedit, de altfel, un punct nodal pentru carierele multor consilieri prezidenţiali. Claudiu Săftoiu a ajuns şef SIE, Ion Pascu, fost consilier de stat pentru protocol, a ajuns ambasador la Ankara, iar Maria Ciobanu, ambasador la misiunea ONU. Octavian Bellu, şi el cândva consilier al lui Traian Băsescu, a plecat de la Cotroceni în postul de secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar Mihai Stănişoara a devenit, imediat după ce a plecat de lîngă şeful statului, ministru al Apărării. Cristian Preda, om de încredere al lui Traian Băsescu la Cotroceni, e acum europarlamentar.