Învestirea lui Barack Obama a fost cea mai scumpă din istorie. Nota de plată este de 160 de milioane de dolari. Autorităţile au cheltuit 75 de milioane pentru securitate. 8.000 de poliţişti şi 32.000 de cadre militare au fost la datorie, în ziua cea mare.
Americanii care s-au dus la Washington special pentru această ocazie au călătorit cu 10.000 de autobuze. În capitală, 650.000 de oameni au luat metroul, ca să ajungă la ceremonie.
Au găsit de-a lungul Bulevardului Pennsylvania 7.000 de toalete ecologice, înşirate pe 2 kilometri. 240.000 de norocoşi au primit gratuit bilete la învestire. Unii le-au vândut însă pe piaţa neagră, chiar şi cu 20.000 de dolari bucata. Alte 5.000 de bilete la paradă, care au costat 25 de dolari, s-au vândut în mai puţin de un minut. La scurt timp, mulţi le-au scos la licitaţie pe internet, cu un preţ de pornire de 500 de dolari.
Milioane de oameni din lumea întreagă au privit învestirea la televizor. Audienţele marilor televiziuni din Statele Unite apar abia în această seară. Însă una dintre cele mai mari instituţii, care măsoară traficul pe internet, a anunţat că cel puţin 7 milioane de oameni s-au uitat la învestire, online.