"A fost desemnată reprezentant unic al filialei. Acum trebuie îndeplinite două condiţii: ea să accepte, iar Biroul Permanent Naţional al partidului să o susţină pentru un loc eligibil. Personal, cred că doamna Mungiu-Pippidi are un puternic sprijin din partea conducerii centrale şi cred că poate ocupa un loc în primii zece candidaţi", a declarat, vineri, deputatul PDL de Iaşi, Marius Spânu.
Propunerea Alinei Mungiu-Pippidi la europarlamentare vine după ce conducerea centrală a PDL a refuzat candidatura lui Dumitru Oprea deoarece acesta este senator şi, conform unei decizii a BPN, aleşii locali şi parlamentarii PDL trebuie să-şi ducă la bun sfârşit actualul mandat.
Preşedintele Societăţii Academice Române, Alina Mungiu-Pippidi, a declarat, joi, pentru NewsIn, că o eventuală candidatură a sa pe listele PDL la alegerile europarlamentare depinde de respectarea, de către întreaga listă a candidaţilor democrat-liberali, a criteriilor Coaliţiei pentru un Parlament Curat.
"Am o serie de condiţii în care voi accepta să candidez pe lista PDL. În principal, acestea sunt legate de criteriile Coaliţiei pentru un Parlament Curat, care ar trebui aplicate întregii liste de candidaţi a PDL, şi care reprezintă un punct de plecare", a declarat Alina Mungiu Pippidi.
Preşedintele SAR a menţionat că, în cazul în care nu se va pune problema discutării acestei liste "de condiţii de bun simţ şi intregritate politică", candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European "va rămâne doar un zvon".
"Condiţiile doamnei Mungiu-Pippidi sunt corecte", a comentat deputatul ieşean Marius Spânu.
Coaliţia pentru un Parlament Curat a monitorizat şi în 2007 candidaţii la alegerile europarlamentare, întocmind atunci o listă cu persoanele care nu îndeplineau criteriile de integritate. Din perspectiva Coaliţiei pentru un Parlament Curat, un candidat la europarlamentare trebuie, printre altele, să nu aibă probleme cu legea, să nu fi fost traseist politic, să nu fi avut legături cu fosta Securitate sau cu regimul Ceauşescu în general, să nu fi utilizat poziţii publică pentru folos personal sau al familiei sau să nu fi favorizat clienţii personali sau de partid.