Reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR din Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Tineretului vor cere urmărirea penală împotriva Monicăi Iacob-Ridzi pe care o socotesc vinovată de delapidare şi abuz în serviciu.
Pe de altă parte, reprezentanţii PD-L nu sunt de acord cu aceste concluzii, afirmând că ministrului i se poate imputa doar neglijenţa în exercitarea funcţiei.
Conform preşedintelui Comisiei de anchetă, liberala Alina Gorghiu, sesizarea făcută de liberali urmează să intre şi în atenţia Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Această Comisie va elabora încă un raport, astfel încât plenul Camerei va trebui să dea două voturi în cazul Iacob-Ridzi, câte unul pentru fiecare raport în parte.
Democrat-liberalii au încercat, pe parcursul desfăşurării lucrărilor Comisiei, să convingă reprezentanţii PSD din acest for să accepte ca recomandările din raportul în cazul Ridzi să fie mai puţin drastice şi să vizeze doar neglijenţa în serviciu a ministrului, însă nu au avut succes, a declarat un deputat PD-L.