Viceliderul grupului PSD din
Camera Deputaţilor, Aura Vasile, a explicat astăzi că numirea din
partea PD-L a lui Gabriel Oprea ca membru al Comisiei parlamentare
comune de control al SRI încalcă Regulamentul, deoarece acesta nu şi-a
anunţat afilierea la PD-L.
"Când am ştiut că este vorba de Gabi (Oprea - n.r.), n-am putut să
lăsăm să treacă pentru că se încalcă Regulamentul", a precizat Aura
Vasile. Ea a explicat că membrii comisiilor permanente comune sunt
desemnaţi strict pe algoritm politic, adică nu pot fi independenţi. "Nu
este pe cifră de algoritm", a susţinut deputatul PSD. Viceliderul
grupului PSD a afirmat că, procedural, Gabriel Oprea ar fi trebuit ca,
în şedinţa Camerei Deputaţilor, să-şi anunţe afilierea la grupul PD-L.
PSD nu a fost consultat de PDL atunci când democrat-liberalii l-au
propus pe Gabriel Oprea în comisia SRI şi de aceea au cerut
întreruperea şedinţei, spun surse parlamentare.
Deputatul Gabriel Oprea, demisionar din PSD, este propus să facă parte
din Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI din partea
PDL, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase.